[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Arina Stoenescu întreabă, Radu Manelici răspunde

1. Cum ai ales drumul profesiei de designer grafic și implicit de carte?

Am știut că vreau să devin designer de mic, de la sfârșitul clasei a IV-a. Definiția domeniului, așa cum îmi fusese enunțată de tatăl meu, m-a intrigat: domeniul care le înglobează pe toate celelalte. Provocarea fusese setată. Acum 15 ani desenam mașini futuriste și idolul meu era Pininfarina, acum desenez geometrii secvențiale și nu prea mai cred în zei. Anyway, indiferent de subdomeniul de activitate, toți designerii buni împart același set de calități, putem acum reuni aceste bife sub termenul hip de design thinking.

[/vc_column_text][vc_column_text]2. Prin ce crezi că se remarcă designul cărții românești în contextul internațional?

Nu cred că încă putem face o caracterizare în acest moment, cu sau fără raportare la un reper. E prematur. Putem însă să spunem că designul de carte, la fel ca toate ramurile designului din RO, este într-o bătălie zilnică cu monstrul numit Compromis. Este o serie de lupte ce transformă actorii, este atuul lor și, în același timp, punctul lor nevralgic. Compromisul este mereu prezent, de la bugetele mici de producție, la lipsa unei linii istorice. Actorii, designeri, editori, oameni de producție, sunt toți oameni-orchestră: la prânz performezi la flaut, seara la baterie. E palpitant, dar obositor. Normalitatea este în standby.

3. Ce îți dorești cel mai mult în ce privește designul cărții românești din perspectiva creatorului? Cu ce vrei tu să contribui în acest context?

Nu mă consider creator, am o ușoară reticență față de întreaga familie lexicală a cuvântului „creație”. Mă cataloghez ca designer, un personaj ce încearcă zilnic să transforme un material fără formă într-unul comunicabil, ergonomic și corect. Contribuția mea ar trebui să fie una invizibilă, în momentul în care designul takes center stage, obiectul nu mai joacă în spațiul comunicării vizuale și procesul de design devine un demers bizar în care putem observa un foarte bun make-up artist în acțiune. Un produs bun este rezultatul unei munci de echipă, este bun în primul rând datorită conținutului.

AS: Sunt întru totul de acord cu ultima afirmație a acestui răspuns. Aș vrea însă să problematizez noțiunea de creator care mă preocupă în contextul unei dezbateri care are loc momentan în Suedia, inițiată de Asociația ilustratorilor, designerilor grafici din Suedia vis a vis de drepturile de autor și royalty care se cuvin unui designer de grafică care aduce o contribuție substanțială la conținutul care se vrea transmis. Polemica nu este nouă, a fost foarte interesant expusă de teoreticiana americană Beatrice Warde (1900–1969) expertă în tipografiere care a introdus metafora „cupei de cristal” („the cristal goblet”) unde tipografierea și designul unui text, deci designul materialității acestuia trebuiau să fie discrete așa cum o cupă de cristal lasă privitorul să savureze direct conținutul. Un design poate după părerea mea să aducă în prim plan o interpretare nouă a conținutului și prin această nouă interpretare, fără ca aceasta să fie numai o cosmetică, să creeze un nou conținut (vizual). În ultimii ani s-a vehiculat noțiunea de graphic authorship unde designerul este considerat un agent activ, o forță creatoare care modifică substanțial perceperea textului. Ellen Lupton, designer, pedagog și teoretician specializat în designul grafic și tipografiere expune această perspectivă în mai multe din textele sale.

Beatrice Warde
„The Crystal Goblet, or Printing Should Be Invisible”
Authorship and graphic design
http://www.eyemagazine.com/feature/article/the-designer-as-author
http://elupton.com/2010/10/the-designer-as-producer/

[/vc_column_text][vc_row_inner][vc_column_inner width=”1/4″][vc_single_image image=”2044″ img_size=”full” alignment=”center” onclick=”img_link_large”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/4″][vc_single_image image=”2047″ img_size=”full” alignment=”center” onclick=”img_link_large”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/4″][vc_single_image image=”2048″ img_size=”full” alignment=”center” onclick=”img_link_large”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/4″][vc_single_image image=”2049″ img_size=”full” alignment=”center” onclick=”img_link_large”][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_column_text]4. Ce îți dorești cel mai mult în ce privește designul cărții românești din partea celorlalți actori implicați în apariția acesteia?

Aici lista ar putea fi lungă, lanțul apariției unei cărți este destul de lung, dar mă voi rezuma la un singur lucru. Indiferent de poziția în lanț, de nivelul contribuției, de rezonanța personală cu proiectul, mi-aș dori poate un grad mai mare de etică profesională. (Probabil că este un aspect ce poate fi extins la întreaga societate.) Etica înseamnă însă și specializare și aceasta nu poate apărea cu adevărat în acest context în care normalitatea e jucător de rezervă, nu playmaker.

5. Cum s-a schimbat lumea editorială în România în ultimii 5 ani? Dar lumea book design-ului din România?

Sfera editorială nu cred că s-a schimbat foarte mult și nu cred că această viteză redusă de transformare/adaptare e în sine un lucru negativ. Schimbările trebuie realizate step-by-step, nu heirupist, it takes time. Semnale bune avem: edituri mari devin mai conștiente de avantajele designului, editorii mici s-au specializat în a obține fonduri pt. a finanța proiectele proprii, numărul designerilor de carte a crescut. Deci putem zâmbi :).

AS:Mi se pare interesantă afirmația despre procesul de schimbare care se desfășoară lent, ritmul mai încet sper să aducă cu sine o înțelegere a fenomenelor legate de dezvoltarea cărții în contextul românesc care a avut și de suferit și de învățat de la intermezzo-ul regimului comunist. 

[/vc_column_text][vc_column_text]

Radu Manelici întreabă, Arina Stoenescu răspunde

1. Cum funcționează piața de carte din SE față de cea din RO? Le poți pune în oglindă?

Este o întrebare foarte complexă la care nu voi reuși decât să vin cu niște opinii din perspectiva și experiența mea de cititor, designer și editor la microeditura pionier press și o propunere. Suedia, în ciuda faptului că are o populație relativ mică (gândindu-mă la numărul celor care vorbesc limba suedeză de pe teritoriul Suediei și o minoritate vorbitoare de limbă suedeză în Finlanda, ca 11 milioane) are o piață relativ mare de carte cu circa 300 de edituri organizate de două mari asociații editoriale. Asociația editurilor nordice independente (Nordiska oberoende förlags förening, NOFF) are peste 200 de edituri afiliate una dintre acestea fiind și microeditura pionier press, iar Asociația editorilor suedezi (Svenska Förläggareföreningen SvF) reunește edituri mari care împreună răspund de 70 % din cifra de afaceri a pieței de carte suedeză. Menționez acest tip de organizații pentru a sublinia importanța existenței acestui gen de platformă care poate oferi o imagine mai clară a unui fenomen complex. O descriere de ansamblu a pieței de carte din Suedia se poate găsi în prezentarea făcută de organizatorii târgului de carte Bookfest 2017, ediție la care Suedia a fost țară invitată.

http://www.bookfest.ro/tara-invitata/piata-editoriala

Pentru punerea în oglindă a descrierii piețelor de carte aș propune o analiză a pieței de carte din România pornind de la rubricile folosite pentru descrierea contextului suedez dar focusând pe ce SE POATE FACE în contextul românesc pentru a schimba situația acolo unde starea lucrurilor lasă de dorit. Și aici îi dau dreptate lui Radu Manelici când scrie că schimbările trebuie făcute pas cu pas și că necesită timp și maturizare. Așadar un mic exercițiu care să adune cam ce s-ar putea scrie la următoarele rubrici – Piața de carte din România, Cărțile digitale, Instituții importante care susțin cartea, Ficțiunea românească și boom-ul …, Cartea pentru copii și tineret, Institutul românesc al cărților pentru copii, Știai că, Literatura fantasy, Turismul literar, Academia română, Premii … (care să stimuleze și să inspire literatura pentru adulți și literatura pentru copii), Academia română a scriitorilor pentru …, Târgurile de carte Bookfest și Gaudeamus. Părerea mea este că există un potențial foarte interesant și variat în contextul românesc al pieței de carte unde zona de design mi se pare cea mai dinamică la ora actuală și unde investiția în cititor trebuie începută de la vârsta 0 și continuată cu un efort susținut deopotrivă de părinți, școală și societate.

[/vc_column_text][vc_row_inner][vc_column_inner][vc_single_image image=”2039″ img_size=”full” add_caption=”yes” alignment=”center”][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_column_text]

2. Ce rol au cărțile de copii, de ce sunt importante?
Cărțile pentru copii sunt printre cele mai importante cărți, măcar din punct de vedere cronologic referindu-mă la evoluția obiceiului lecturii. Cartea pentru copii este o primă întâlnire nu numai cu lectura dar și cu obiectul asociat lecturii care în prezent poate fi atât o carte fizică dar și un artefact electronic. Ca primă experiență în Suedia este preferată încă lectura unei cărți fizice pentru că aceasta satisface mai mult simțul tactil și dezvoltarea acestuia decât ar face-o o tabletă pe care se poate citi o carte digitală și/sau interactivă. Și mai este un aspect foarte important și anume acela al apropierii părintelui de copil și interacțiunea directă și imediată care se creează prin intermediul cărții. Majoritatea părinților sau adulților care se află în preajma copiilor, și în special înainte ca aceștia să poată citi singuri, își rezervă timp și răbdare pentru a putea petrece împreună un timp special dedicat lecturii. Nu numai că se citește o carte, dar cartea în sine ca obiect este o ușă prin care atât copilul cât și adultul pășesc împreună în dialog constant. Este un aspect care dezvoltă și respectul între indivizi indiferent de vârstă dar și interesul pentru un dialog constructiv și democratic.

[/vc_column_text][vc_row_inner][vc_column_inner][vc_single_image image=”2040″ img_size=”full” add_caption=”yes” alignment=”center”][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_column_text]3. Cum promovezi o carte de copii? Te adresezi copiilor sau părinților?

Cartea pentru copii trebuie promovată deopotrivă atât părinților cât și copiilor în ideea că adultul poate introduce o carte sau o anumită lectură dar și copilul pornind de la propriile experiențe și preferințe va propune părintelui un anumit tip de lectură. Și de obicei când acest lucru se întâmplă, și se poate întâmpla chiar foarte des, atunci copilul cere o anumită carte să-i fie citită repetitiv, seară de seară sau la orele de lectură de la grădiniță. Cartea devine o mică rutină care-i conferă copilului siguranță dar îi și dă posibilitatea să descopere lucruri noi și să interpreteze conținutul cărții în mai multe moduri, dezvoltându-se astfel atât toleranța față de viziuni diferite dar și spiritul critic. Și nu în ultimul rând cartea de copii se promovează activ, citind, desenând și lucrând cărți noi la ateliere de carte pentru copii.[/vc_column_text][vc_row_inner][vc_column_inner][vc_single_image image=”2041″ img_size=”full” alignment=”center”][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_column_text]4. Tematicile românești sunt atractive pt. publicul nordic?

Suedia constituie numai o piață printre cele nordice (alături de cea daneză, finlandeză, islandeză, norvegiană, cea din insulele Feroe și insula Åland) al cărei interes în ce privește tematica literaturii românești a crescut marcant în ultimii ani, în special de la înființarea Institutului Cultural Român la Stockholm în 2006. Interesul și atracția publicului suedez pentru subiecte românești sunt rodul unui efort continuu de introducere și promovare a literaturii românești în contextul local. Este un efort care trebuie asumat pe termen lung și în dialog cu anumite corespondențe locale care să ajute la sensibilizarea publicului la tema propusă. Așa au fost promovați mai mulți scriitori români printre care Cristina Andone, Adela Greceanu, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Veronica D. Niculescu, Bogdan O. Popescu, Sînziana Popescu, Lucian Dan Teodorovici alături de numele foarte cunoscute cum ar fi cele ale lui Mircea Cărtărescu, Mircea Sorescu, Gabriela Adameșteanu și Gabriela Melinescu. Vreau să menționez în mod special antologia de proză românească Skräpliv (Viață de aruncat) din 2013 premiată la concursul Svensk Bokkonst, omologul CMFC.[/vc_column_text][vc_row_inner][vc_column_inner][vc_single_image image=”2042″ img_size=”full” add_caption=”yes” alignment=”center”][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_column_text]5. Ce întâlnire catalizată de CMFC îți rămâne în minte?

Sunt mai multe întâlniri catalizate de CMFC care mi-au rămas în minte. Una este de la prima mea participare la munca de juriu a ediției CMFC 2015 când m-am bucurat să-l întâlnesc pe Timotei Nădășan fondatorul și redactorul șef al revistei Idea și pe Corinne Trovarelli, șef de producție pentru carte ilustrată de la editura franceză Flammarion. Am făcut schimb de carte și idei. O altă întâlnire catalizată de CMFC s-a materializat într-un nou titlu de carte bilingvă română-suedeză care va apărea la pionier press în luna octombrie 2017. Este vorba de cartea Album de familie / Familjealbum de Oana Achiței care semnează atât ilustrația cât și textul și care va apărea în regim print on demand și va fi difuzată atât în Suedia cât și în România pe net și în librării.[/vc_column_text][vc_row_inner][vc_column_inner][vc_single_image image=”2043″ img_size=”full” add_caption=”yes” alignment=”center”][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_column_text]

© Credit foto: Adrian Pădurețu, Claudiu Ștefan – Fabrik, Arina Stoenescu.
Ilustrație cover articol: Andreea Dobrin Dinu[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

(RO)

Biografie
După studii de economie și istoria artei, Lysiane Bollenbach face un viraj la 180 grade și se dedică graficii în cadrul Facultății de arte decorative de la Universitatea din Strasbourg, unde obține licența în 2012. Pe durata formării, anul de studiu petrecut la Rotterdam și influența culturală și estetică a designului olandez au avut un rol decisiv. Întâlnirea cu echipa de la Printroom, specializată în publicații cu tiraj mic și de artă, i-au adus o deschidere internațională și formarea gustului pentru lumea cărții și formele ei multiple.

În 2013, în urma întâlnirii cu Sonia Dominguez, artistă de origine elvețiană, fondează studioul STTADA, ai cărui clienți provin atât din regiunile muntoase ale Elveției, cât și din zona de câmpie a Olandei. În creațiile lor regăsim influența designului elvețian, în care rigoarea și funcționalismul sunt contrabalansate de o puternică înclinație către experimentul grafic.

În 2016, aventura STTADA ia sfârșit și Lysiane Bollenbach se mută la Paris. Deși de atunci este independentă, graficiana nu rămâne o figură solitară. Caracterul ei sociabil o ajută să se înconjoare de numeroși colaboratori – din zona fotografiei, a aplicațiilor web, a concepției și redactării sau a ilustrației – pentru a răspunde mai bine cerințelor fiecărui proiect în parte. Lucrările sale se situează la intersecția domeniilor diferite ale artei, culturii și producției. Specialitatea sa: realizarea cărții sub toate formele. În 2016 publică la editura Seuil Jeunesse Le Bric à Brac Magique în colaborare cu Diane Boivin.

Interviu

Cele Mai Frumoase Cărți: Primele studii le-ați făcut în domeniul economiei. Ce v-a determinat trecerea la designul grafic? Ați aprecia că a fost o schimbare radicală?
Lysiane Bollenbach: Da, sigur că este o schimbare, dar nu atât de radicală.
Pe de o parte, pentru că mi se pare că astăzi economia și actualitatea sunt subiecte de reflecție pentru artiști și graficieni.
Pe de altă parte, în practică, grafica este influențată de mijloacele de execuție. Economia unui proiect este uneori o adevărată provocare, devine parte din procesul de creație, determinând uneori regândirea sau imaginarea unor soluții neașteptate.

CMFC: Sunteți cofondator al studioului de graphic design STTADA, înființat în 2011. Ce ne puteți spune despre activitatea de acolo?
L.B.: STTADA era un studio de design la Rotterdam, fondat împreună cu Sonia Dominguez. Producția acestui studio era orientată către domeniul artei. STTADA avea o abordare artistică și conceptuală a graficii și o aplicare transversală a practicilor artistice. În cadrul studioului, am colaborat și cu o scenografă în proiectele legate de spații. Propuneam o viziune foarte amplă asupra graficii și a suporturilor de comunicare. După ce au încercat mult timp să colaboreze la distanță, cei trei membri ai studioului au fost nevoiți să pună capăt asocierii, pentru a se dedica unor proiecte în țări diferite (Franța, Marea Britanie, Elveția). Poate că în viitor, STTADA va redeveni o platformă de întâlnire a practicilor artistice și a experimentării grafice.

CMFC: Ați lucrat în ultimii ani și în Franța și în Olanda. Cum ați descrie cele două culturi în raport cu designul grafic și lucrările dumneavoastră? Cum este melanjul dintre cultura globală și sensibilitățile locale, trecerea între limbaj și zona de intervenție vizuală?
L.B.: Am studiat și am lucrat în Olanda. Astăzi lucrez numai la Paris, dar revin frecvent în Olanda pentru a-mi găsi inspirația și o anume prospețime artistică. În Olanda designul este foarte prezent în cultura vizuală, unde există un real interes pentru tipografiere (arta literei). Plimbându-te pe stradă, răsfoind broșuri, observi o bogăție grafică și un stil axat mai mult pe tipografiere, decât pe imagine. În Franța, grafica se îmbină mai mult cu ilustrația, ceea ce se explică poate prin istoria designului grafic în Franța, foarte marcată de celebrii artiști ilustratori și realizatori de afișe de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

CMFC: Care este jocul dintre ilustrație și design în munca dumneavoastră?
L.B.: Ilustrația nu îmi este foarte la îndemână, m-am obișnuit să lucrez cu ilustratori atunci când un proiect necesită imagine desenată. Disconfortul de a desena mă determină însă să găsesc alte soluții mai grafice sau mai schematice pentru a reprezenta lucrurile. De exemplu, în Le Bric à Brac Magique, niște forme abstracte, niște motive desenează ambianțe, evocă obiecte, dar nu le reprezintă propriu zis.

[/vc_column_text][vc_row_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”1936″ img_size=”full” onclick=”img_link_large”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”1937″ img_size=”full” onclick=”img_link_large”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”1938″ img_size=”full” onclick=”img_link_large”][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_row_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”1939″ img_size=”full” onclick=”img_link_large”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”1940″ img_size=”full” onclick=”img_link_large”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”1941″ img_size=”full” onclick=”img_link_large”][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_column_text]

CMFC: Povestiți-ne despre Bric à Brac Magique.
L.B.: Bric à Brac Magique este o carte pentru copii. Se adresează micilor cititori cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani. Este alcătuită doar din pagini colorate decupate, care, prin suprapunere, creează zone ilizibile și zone de lectură. Magia apare când dai ușor paginile, una câte una. Între forme și culori, printr-un efect cinetic se ivesc atunci cuvinte, obiecte magice. Oscilând între suspansul așteptării și apariția căutată, tânărul cititor este prins într-un joc de descifrare, o aventură vizuală și tactilă.
Bric à Brac Magique invită la descoperirea semnelor tipografice prin descifrare. De-a lungul paginilor, cititorul așteaptă să descopere nu doar un nou peisaj grafic, ci și un joc nou, un cuvânt nou. Lectura, care este cheia, devine astfel un joc de descifrare. În această lucrare în întregime typo-grafică , desenul literei este important. Am construit și am desenat toate caracterele care compun litera. Jucându-ne cu formele modulare ale literelor, am încercat, în mod implicit, să le atragem atenția micilor cititori asupra desenului caracterelor și asupra tipopgrafierii.
Prin forma și felul în care funcționează, Bric à Brac Magique explorează astfel și alte posibilități vizuale și ludice ale cărții pentru copii.

[/vc_column_text][vc_row_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”1934″ img_size=”full” onclick=”img_link_large”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”1932″ img_size=”full” onclick=”img_link_large”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/3″][vc_single_image image=”1942″ img_size=”full” onclick=”img_link_large”][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_column_text]

CMFC: Haideți să discutăm, într-un sens mai larg, despre statutul cărții în ziua de azi și despre cum îl percepeți. Cartea ca mediu – cartea ca obiect. Care credeți că este soarta cărții tipărite în era tehnologiei?

L.B.: Auzim foarte des discursul care anunță sfârșitul cărții pe hârtie. Nu mă pot pronunța asupra producției de carte în general, dar în ceea ce privește cartea pentru copii, editorul cu care am lucrat spunea că este încă un domeniu foarte dinamic, în care nu există o scădere a tirajului. De fapt, părinții continuă să cumpere cărți copiilor lor și să le considere un instrument pedagogic, o manieră de a deschide mintea și de a le stimula imaginația. Din perspectiva editurii Seuil Jeunesse, părinții sunt atrași de cărți frumoase pentru copii, cărți pe care le vor păstra mai târziu ca amintiri din copilărie.
Contextul dematerializării cărții face ca acest obiect să fie cu atât mai interesant ca temă pentru design. Se vor concepe tocmai acele cărți care sunt interesante de văzut, dar și de atins.
Digitalul și noile tehnologii permit de asemenea reinventarea producției de carte. Ca de exemplu Bric à Brac Magique, a cărei realizare a fost posibilă grație introducerii de curând a tehnicii de decupare laser în producție. Tehnica oferă astăzi o cale nouă în realizarea cărților.

[/vc_column_text][vc_column_text]CMFC: Ce se întâmplă în domeniul cărții ilustrate?

L.B.: Mi se pare că acest domeniu este într-o criză tăcută, căci ilustratorii care fac aceste cărți și fără de care aceste cărți nu ar putea exista, nu pot trăi din munca lor. De fapt, în Franța, puțini ilustratori pot obține venituri suficiente pentru traiul zilnic atunci când realizează un proiect.

CMFC: Aveți un sfat pentru tinerii designeri, care să îi ajute atunci când lucrează cu edituri mari?
L.B.: Să fie perseverenți.
În cazul meu, am prezentat editurii Seuil Jeunesse o machetă finală a proiectului. Scopul era dublu, pe de o parte să ofer o imagine de ansamblu asupra a ceea ce urma să fie cartea, pe de altă parte să limitez imixtiunile din afară. De fapt, prezentarea unei machete finale îți permite să păstrezi controlul asupra proiectului tău, dar asta poate reprezenta totodată și un risc.

CMFC: Vă invităm să participați la un exercițiu de 2 minute. Vă rugăm să faceți o schiță a procesului de creație.
L.B.:[/vc_column_text][vc_single_image image=”1959″ img_size=”full” alignment=”center”][vc_column_text]

CMFC: Spuneți-ne povestea unui proiect recent, care a cunoscut o evoluție surprinzătoare.
L.B.: Am lucrat recent la catalogul unei expoziții care reunea lucrările a patru ilustratori. Comanda inițială prevedea o carte de 50 de pagini cu două sau trei imagini pe pagină. Cu trei zile înainte de a trimite cartea la tipar, am decis în cele din urmă să facem o carte de 200 de pagini cu 350 de imagini. Asta a redefinit complet proiectul. În final, am realizat o carte în timp record, mai pertinentă în raport cu subiectul și mai spontană.
Uneori, ideile bune vin un pic mai târziu, dar asta face parte din joc!

CMFC: Vorbiți-ne despre primul dumneavoastră proiect de design de carte. Cum v-a influențat mai departe?
L.B.: Primul meu proiect editorial, Gagner le cœur d’un artichaut a fost publicat la editura 3FPJ. Era vorba despre o carte – afiș. Adică un afiș, pe care îl puteai decupa și îndoi pentru a obține o carte de tip pop up. Această primă carte m-a inspirat să mă gândesc la cărți „sistem”. Mi se pare interesant să imaginez nu doar conținutul cărții, dar și forma sa.

[/vc_column_text][vc_row_inner][vc_column_inner width=”1/2″][vc_single_image image=”1946″ img_size=”full” alignment=”center” onclick=”img_link_large”][/vc_column_inner][vc_column_inner width=”1/2″][vc_single_image image=”1945″ img_size=”full” alignment=”center” onclick=”img_link_large”][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_column_text]

CMFC: Puteți să ne vorbiți despre cartea dumneavoastră preferată și despre ce anume o face specială?
L.B.: De curând, m-am îndrăgostit de o carte de bucate : Rijksmuseum Cookbook. Este vorba despre o carte de Jonah Freud, după un design al Irmei Boom. Cartea prezintă 50 de rețete culinare ilustrate de opere aflate la Rijksmuseum. Alegând o hârtie foarte fină, asemănătoare cu hârtia de copt, Irma Boom propune cu ingeniozitate un joc al transparenței pentru a da acestei cărți o materialitate neașteptată.

CMFC: Trăim într-o eră în care inspirația se află la un click distanță. Care sunt pentru dumneavoastră cele mai interesante surse pentru noutăți și tendințe în materie de design?
L.B.: Ca mulți creatori, navighez pe internet și pe rețelele sociale în căutarea inspirației. Dar, mi se pare că în ceea ce privește crearea unei cărți, cel mai mult mă inspiră buchisitul prin librării, răsfoirea cărților. Mă uit la multe cărți mai vechi, prin anticariate. Trecutul este o resursă care trebuie reinventată.

CMFC: Ce înseamnă pentru dumneavoastră „o carte frumoasă”? Spuneți-ne două criterii personale de apreciere a unei cărți.
L.B.: O carte frumoasă, după părerea mea, este o carte pe care vrei să o ții în mână, o carte care, pentru o clipă, te va rupe de lumea din jur și te va face să intri în universul ei.
• surprinzătoare
• incitantă

[/vc_column_text][vc_column_text]

(FR)

Biographie
Après des études en économie et histoire de l’art, Lysiane Bollenbach opère un virage à 180° et se consacre au graphisme au sein des Arts décoratifs de Strasbourg, dont elle sort diplômée en 2012. Durant son cursus, elle sera durablement marquée par son année d’études à Rotterdam et l’influence culturelle et esthétique du dutch design. Sa rencontre avec l’équipe de Printroom, spécialisé dans la microédition et l’édition d’art, lui apporte une ouverture internationale, et un goût affirmé pour l’édition et ses formes multiples.
En 2013, suite à sa rencontre avec Sonia Dominguez, fringante Suissesse, elle fonde le studio STTADA, dont les clients sont répartis entre montagnes helvètes et plaines néerlandaises. Dans leurs créations, on retrouve l’influence du design suisse, où rigueur et fonctionnalisme sont contrebalancés par une vigoureuse envie d’expérimentation graphique.
En 2016, l’aventure STTADA se termine, et Lysiane Bollenbach s’installe à Paris.
Si elle est désormais indépendante, la graphiste ne fait pourtant pas toujours cavalière seule. Son caractère alsatique et sociable la pousse à s’entourer de nombreux collaborateurs ponctuels — issus de la photographie, du développement web, de la conception-rédaction ou de l’illustration—, pour répondre au mieux à chaque projet. Son travail se situe à l’intersection des champs de l’art, de la culture et des industries. Sa spécialité : l’édition sous toutes ses formes. En 2016 elle publie aux éditions du Seuil Jeunesse Le Bric à Brac Magique en collaboration avec Diane Boivin.

Interview
CMFC: Avant de devenir graphiste, vous avez fait des études – et avez obtenu un diplôme – en économie ; qu’est-ce-qui vous a poussée à changer de voie ? Diriez-vous qu’il s’agit d’un changement “radical” ?
L.B.: Oui, bien entendu c’est un changement mais pas si radical.
D’une part, car il me semble qu’aujourd’hui l’économie et l’actualité sont des sujets de réflexion pour les artistes et les graphistes.
D’autre part, car la pratique du graphisme est aussi influencée par les moyens de sa réalisation. L’économie d’un projet est parfois un vrai chalenge, qui fait parti du processus de création obligeant parfois à penser autrement ou imaginer des solutions inattendues.
CMFC: En 2011, vous avez co-fondé le studio de graphisme STTADA ; pouvez-vous nous en dire plus sur votre rôle et votre travail dans ce studio ?
L.B.: STTADA était un studio de graphisme, fondé avec Sonia Domingez, installé à Rotterdam. La production de ce studio était orientée vers le domaine de l’art. STTADA revendiquait une approche artistique et conceptuelle du graphisme et une transversalité des pratiques artistiques. Au sein du studio, nous collaborions aussi avec une scénographe sur les projets d’espace. Nous proposions une vision très large du graphisme et de ses supports de communication. Après avoir longtemps essayé de collaborer à distance, les trois membres du studio ont dû mettre en pause leur association pour se consacrer à des projets dans des pays différents (France, Angleterre, Suisse). Peut-être qu’à l’avenir STTADA redeviendra une plateforme de rencontre des pratiques artistiques et d’expérimentation graphique.
CMFC: Vous travaillez en France et aux Pays-Bas. Comment décririez-vous les différences entre ces deux cultures, et quelle en est l’influence sur le secteur du graphisme et votre travail ? Que pourriez-vous dire sur l’interaction entre notre culture mondialisée et les sensibilités locales, l’articulation entre la langue et la création visuelle ?
L.B.: J’ai étudié et travaillé aux Pays Bas. Aujourd’hui, je travaille uniquement à Paris mais je retourne souvent aux Pays Bas pour y chercher l’inspiration et une fraîcheur artistique. Le graphisme aux Pays Bas est très présent dans la culture visuelle où il y a un réel intérêt pour la typographie. En se promenant dans les rues, en piochant des dépliants on constate une richesse graphique et un style plus axé sur la typographie que sur l’image. En France, le graphisme est davantage empreint de l’illustration cela s’explique peut-être par l’histoire du graphisme en France très marqué par les célèbres affichistes illustrateurs français de la fin du XIXe siècle.
CMFC: Quelle est votre relation avec d’une part l’illustration et d’autre part la conception graphiste, et comment ces deux formes d’art se mêlent-elles dans votre travail ?
L.B.: Je ne suis pas très alaise avec l’illustration, j’ai pris l’habitude de travailler avec des illustrateurs lorsqu’un projet nécessite de l’image dessinée. Mon inconfort à dessiner me pousse néanmoins à trouver d’autres solutions plus graphiques ou schématiques pour figurer les choses. Par exemple, dans le Bric à Brac Magique, des formes abstraites, des motifs dessinent des ambiances, évoque des objets sans jamais les représenter.
CMFC: Que pouvez-vous nous dire sur le Bric à Brac Magique ?
L.B.: Bric à Brac Magique est un livre pour enfants. Il s’adresse aux très jeunes lecteurs âgés de 7 à 10 ans. Composé uniquement de feuilles de couleur découpées, ces pages vont en se superposant créer des moments d’illisibilité et des instants de lecture. La magie opère en tournant délicatement les pages une à une. Surgissent alors entre les formes et les couleurs, et par un effet cinétique, des mots, des objets magiques. Oscillant entre suspense et révélation, le jeune lecteur est pris dans un jeu de décodage, une aventure visuelle et tactile.
Le Bric à Brac Magique invite à la découverte des signes typographiques par décodage. Au fil des pages, le lecteur attend non seulement de découvrir un nouveau paysage graphique, mais aussi un nouveau jeu, un nouveau mot. La lecture, qui est la clef, devient alors un jeu de décryptage. Dans cet ouvrage uniquement typo/graphique, le dessin de la lettre a son importance. Nous avons construit et dessiné tous les caractères qui le composent. En jouant sur les formes modulaires des lettres, nous cherchons, de manière implicite, à sensibiliser les jeunes lecteurs à la typographie, au dessin de caractères.
Dans sa forme, et dans son fonctionnement, le Bric à Brac Magique explore ainsi d’autres possibilités visuelles et ludiques du livre d’enfant.

CMFC: A présent, parlons de manière plus large du statut du livre aujourd’hui – du livre comme médium, du livre comme objet – et de la perception que vous en avez. A votre avis, quel est le devenir du livre papier, à l’heure du « tout numérique » ?
L.B.: On entend très souvent le discours qui annonce la fin du livre papier. Je ne peux me prononcer sur l’édition en général mais concernant le livre jeunesse, l’éditeur, avec qui j’ai travaillé, affirmait qu’il s’agit d’un domaine encore très dynamique où il n’y a pas de baisse du nombre d’édition. En effet, les parents continuent à acheter des livres à leurs enfants et à le considérer comme un outil d’éveil, de pédagogie et de rêve incontournable. D’après le Seuil Jeunesse, les parents sont attirés par des beaux livres pour leurs enfants, des livres qu’ils garderont plus tard comme souvenir de leur enfance.
Le contexte de la dématérialisation du livre, rends cet objet encore plus intéressant à designer. On va justement concevoir des livres qui sont intéressants à voir mais aussi à manipuler.
Le numérique et les nouvelles technologies permettent aussi de réinventer la production de livre. Comme par exemple pour le Bric à Brac Magique dont la production a été rendue possible par la récente industrialisation des techniques de découpe laser. La technique offre aujourd’hui de nouvelle voie à l’édition.
CMFC: Que se passe-t-il en ce moment dans le secteur du livre illustré ?
L.B.: Il me semble que ce domaine est en crise silencieuse car les illustrateurs qui réalisent ces livres, et sans qui ces livres ne pourraient exister, ne peuvent vivre de leur travail. En effet, en France, peu d’illustrateurs peuvent tirer des revenus suffisants pour vivre lorsqu’ils éditent un projet.
CMFC: Avez-vous des conseils à partager avec de jeunes graphistes, qui souhaiteraient travailler avec de grandes maisons d’édition ?
L.B.: Être persévérant.
Dans mon cas, j’avais présenté au Seuil Jeunesse une maquette finie du projet. Le but était double, d’une part donner une vision d’ensemble de ce que sera le livre et d’autre part de limiter les ingérences extérieures dans le projet. En effet, le fait de proposer une maquette finie permet de rester maître de son projet mais cela peut aussi être une prise de risque.
CMFC: Nous souhaitons vous proposer un exercice très rapide : pourriez-vous faire un dessin représentant votre processus créatif ?
L.B.:

[/vc_column_text][vc_single_image image=”1959″ img_size=”full” alignment=”center”][vc_column_text]CMFC: Parlez-nous à présent d’un de vos projets récents, qui aurait connu une évolution surprenante et inattendue.
L.B.: J’ai récemment travaillé sur le catalogue d’une exposition réunissant le travail de quatre illustrateurs. La commande prévoyait une livre de 50 pages avec deux à trois images par page. Trois jours avant le départ pour l’impression nous avons finalement décidé de faire une livre de 200 pages avec 350 images. Cela a complètement redéfini le projet. Au final, nous avons réalisé un livre dans un temps record, plus pertinent vis à vis de son sujet car plus spontané.

Parfois, la bonne idée vient un peu tard, ça fait partie du jeu!
CMFC: Racontez-nous l’histoire de votre premier projet éditorial : en quoi ce dernier vous a-t-il influencé par la suite ?
L.B.: Mon premier projet éditorial : Gagner le cœur d’un artichaut, avait été édité par les éditions 3FPJ .Il s’agissait d’un livre affiche (cf. images). C’est-à-dire, une affiche qu’on pouvait découper et plier afin d’obtenir un livre pop up. Ce premier livre m’a donné envie de réfléchir à des livres « à système ». Je trouve intéressant d’imaginer non seulement le contenu du livre mais aussi sa forme.
CMFC: Quel est votre livre préféré, et pourquoi ?
L.B.: Récement, j’ai eu le coup de cœur pour un livre de cuisine: Rijksmuseum Cookbook . Il s’agit d’un livre de Jonah Freud mis en page par Irma Boom. Ce livre présente 50 recettes de cuisine illustrées par des œuvres du Rijksmuseum. En choisissant un papier très fin, semblable au papier de cuisson, Irma Boom joue ingénieusement le jeu de la transparence pour donner à ce livre une matérialité inattendue.
CMFC: Nous vivons à une époque où l’inspiration est « à portée de clic ». Où trouvez-vous vos meilleures sources d’inspiration, pour les nouvelles tendances en graphisme, en particulier le graphisme éditorial ?
L.B.: Comme beaucoup de créateurs je me promène sur le web et les réseaux sociaux en quête d’inspiration. Mais, il se semble qu’en matière d’édition ce qui m’inspire le plus est de bouquiner dans les librairies, de feuilleter des livres. Je regarde beaucoup de livres de seconde main et de magazines anciens. Le passé est un ailleurs qui appel à être réinventé.
CMFC: Qu’est-ce-qu’un “beau livre” pour vous ? Pourriez-vous nous donner deux critères selon lesquels vous appréhendez un livre.
L.B.: Un beau livre, à mon sens, est un livre qu’on a envie d’avoir entre les mains, qui pendant un instant va nous couper du monde qui nous entoure pour nous plonger dans son univers.
• surprenant
• intriguant[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]