Arina Stoenescu întreabă, Radu Manelici răspunde

1. Cum ai ales drumul profesiei de designer grafic și implicit de carte?

Am știut că vreau să devin designer de mic, de la sfârșitul clasei a IV-a. Definiția domeniului, așa cum îmi fusese enunțată de tatăl meu, m-a intrigat: domeniul care le înglobează pe toate celelalte. Provocarea fusese setată. Acum 15 ani desenam mașini futuriste și idolul meu era Pininfarina, acum desenez geometrii secvențiale și nu prea mai cred în zei. Anyway, indiferent de subdomeniul de activitate, toți designerii buni împart același set de calități, putem acum reuni aceste bife sub termenul hip de design thinking.

2. Prin ce crezi că se remarcă designul cărții românești în contextul internațional?

Nu cred că încă putem face o caracterizare în acest moment, cu sau fără raportare la un reper. E prematur. Putem însă să spunem că designul de carte, la fel ca toate ramurile designului din RO, este într-o bătălie zilnică cu monstrul numit Compromis. Este o serie de lupte ce transformă actorii, este atuul lor și, în același timp, punctul lor nevralgic. Compromisul este mereu prezent, de la bugetele mici de producție, la lipsa unei linii istorice. Actorii, designeri, editori, oameni de producție, sunt toți oameni-orchestră: la prânz performezi la flaut, seara la baterie. E palpitant, dar obositor. Normalitatea este în standby.

3. Ce îți dorești cel mai mult în ce privește designul cărții românești din perspectiva creatorului? Cu ce vrei tu să contribui în acest context?

Nu mă consider creator, am o ușoară reticență față de întreaga familie lexicală a cuvântului „creație”. Mă cataloghez ca designer, un personaj ce încearcă zilnic să transforme un material fără formă într-unul comunicabil, ergonomic și corect. Contribuția mea ar trebui să fie una invizibilă, în momentul în care designul takes center stage, obiectul nu mai joacă în spațiul comunicării vizuale și procesul de design devine un demers bizar în care putem observa un foarte bun make-up artist în acțiune. Un produs bun este rezultatul unei munci de echipă, este bun în primul rând datorită conținutului.

AS: Sunt întru totul de acord cu ultima afirmație a acestui răspuns. Aș vrea însă să problematizez noțiunea de creator care mă preocupă în contextul unei dezbateri care are loc momentan în Suedia, inițiată de Asociația ilustratorilor, designerilor grafici din Suedia vis a vis de drepturile de autor și royalty care se cuvin unui designer de grafică care aduce o contribuție substanțială la conținutul care se vrea transmis. Polemica nu este nouă, a fost foarte interesant expusă de teoreticiana americană Beatrice Warde (1900–1969) expertă în tipografiere care a introdus metafora „cupei de cristal” („the cristal goblet”) unde tipografierea și designul unui text, deci designul materialității acestuia trebuiau să fie discrete așa cum o cupă de cristal lasă privitorul să savureze direct conținutul. Un design poate după părerea mea să aducă în prim plan o interpretare nouă a conținutului și prin această nouă interpretare, fără ca aceasta să fie numai o cosmetică, să creeze un nou conținut (vizual). În ultimii ani s-a vehiculat noțiunea de graphic authorship unde designerul este considerat un agent activ, o forță creatoare care modifică substanțial perceperea textului. Ellen Lupton, designer, pedagog și teoretician specializat în designul grafic și tipografiere expune această perspectivă în mai multe din textele sale.

Beatrice Warde
„The Crystal Goblet, or Printing Should Be Invisible”
Authorship and graphic design
http://www.eyemagazine.com/feature/article/the-designer-as-author
http://elupton.com/2010/10/the-designer-as-producer/

4. Ce îți dorești cel mai mult în ce privește designul cărții românești din partea celorlalți actori implicați în apariția acesteia?

Aici lista ar putea fi lungă, lanțul apariției unei cărți este destul de lung, dar mă voi rezuma la un singur lucru. Indiferent de poziția în lanț, de nivelul contribuției, de rezonanța personală cu proiectul, mi-aș dori poate un grad mai mare de etică profesională. (Probabil că este un aspect ce poate fi extins la întreaga societate.) Etica înseamnă însă și specializare și aceasta nu poate apărea cu adevărat în acest context în care normalitatea e jucător de rezervă, nu playmaker.

5. Cum s-a schimbat lumea editorială în România în ultimii 5 ani? Dar lumea book design-ului din România?

Sfera editorială nu cred că s-a schimbat foarte mult și nu cred că această viteză redusă de transformare/adaptare e în sine un lucru negativ. Schimbările trebuie realizate step-by-step, nu heirupist, it takes time. Semnale bune avem: edituri mari devin mai conștiente de avantajele designului, editorii mici s-au specializat în a obține fonduri pt. a finanța proiectele proprii, numărul designerilor de carte a crescut. Deci putem zâmbi :).

AS:Mi se pare interesantă afirmația despre procesul de schimbare care se desfășoară lent, ritmul mai încet sper să aducă cu sine o înțelegere a fenomenelor legate de dezvoltarea cărții în contextul românesc care a avut și de suferit și de învățat de la intermezzo-ul regimului comunist. 

Radu Manelici întreabă, Arina Stoenescu răspunde

1. Cum funcționează piața de carte din SE față de cea din RO? Le poți pune în oglindă?

Este o întrebare foarte complexă la care nu voi reuși decât să vin cu niște opinii din perspectiva și experiența mea de cititor, designer și editor la microeditura pionier press și o propunere. Suedia, în ciuda faptului că are o populație relativ mică (gândindu-mă la numărul celor care vorbesc limba suedeză de pe teritoriul Suediei și o minoritate vorbitoare de limbă suedeză în Finlanda, ca 11 milioane) are o piață relativ mare de carte cu circa 300 de edituri organizate de două mari asociații editoriale. Asociația editurilor nordice independente (Nordiska oberoende förlags förening, NOFF) are peste 200 de edituri afiliate una dintre acestea fiind și microeditura pionier press, iar Asociația editorilor suedezi (Svenska Förläggareföreningen SvF) reunește edituri mari care împreună răspund de 70 % din cifra de afaceri a pieței de carte suedeză. Menționez acest tip de organizații pentru a sublinia importanța existenței acestui gen de platformă care poate oferi o imagine mai clară a unui fenomen complex. O descriere de ansamblu a pieței de carte din Suedia se poate găsi în prezentarea făcută de organizatorii târgului de carte Bookfest 2017, ediție la care Suedia a fost țară invitată.

http://www.bookfest.ro/tara-invitata/piata-editoriala

Pentru punerea în oglindă a descrierii piețelor de carte aș propune o analiză a pieței de carte din România pornind de la rubricile folosite pentru descrierea contextului suedez dar focusând pe ce SE POATE FACE în contextul românesc pentru a schimba situația acolo unde starea lucrurilor lasă de dorit. Și aici îi dau dreptate lui Radu Manelici când scrie că schimbările trebuie făcute pas cu pas și că necesită timp și maturizare. Așadar un mic exercițiu care să adune cam ce s-ar putea scrie la următoarele rubrici – Piața de carte din România, Cărțile digitale, Instituții importante care susțin cartea, Ficțiunea românească și boom-ul …, Cartea pentru copii și tineret, Institutul românesc al cărților pentru copii, Știai că, Literatura fantasy, Turismul literar, Academia română, Premii … (care să stimuleze și să inspire literatura pentru adulți și literatura pentru copii), Academia română a scriitorilor pentru …, Târgurile de carte Bookfest și Gaudeamus. Părerea mea este că există un potențial foarte interesant și variat în contextul românesc al pieței de carte unde zona de design mi se pare cea mai dinamică la ora actuală și unde investiția în cititor trebuie începută de la vârsta 0 și continuată cu un efort susținut deopotrivă de părinți, școală și societate.

2. Ce rol au cărțile de copii, de ce sunt importante?
Cărțile pentru copii sunt printre cele mai importante cărți, măcar din punct de vedere cronologic referindu-mă la evoluția obiceiului lecturii. Cartea pentru copii este o primă întâlnire nu numai cu lectura dar și cu obiectul asociat lecturii care în prezent poate fi atât o carte fizică dar și un artefact electronic. Ca primă experiență în Suedia este preferată încă lectura unei cărți fizice pentru că aceasta satisface mai mult simțul tactil și dezvoltarea acestuia decât ar face-o o tabletă pe care se poate citi o carte digitală și/sau interactivă. Și mai este un aspect foarte important și anume acela al apropierii părintelui de copil și interacțiunea directă și imediată care se creează prin intermediul cărții. Majoritatea părinților sau adulților care se află în preajma copiilor, și în special înainte ca aceștia să poată citi singuri, își rezervă timp și răbdare pentru a putea petrece împreună un timp special dedicat lecturii. Nu numai că se citește o carte, dar cartea în sine ca obiect este o ușă prin care atât copilul cât și adultul pășesc împreună în dialog constant. Este un aspect care dezvoltă și respectul între indivizi indiferent de vârstă dar și interesul pentru un dialog constructiv și democratic.

3. Cum promovezi o carte de copii? Te adresezi copiilor sau părinților?

Cartea pentru copii trebuie promovată deopotrivă atât părinților cât și copiilor în ideea că adultul poate introduce o carte sau o anumită lectură dar și copilul pornind de la propriile experiențe și preferințe va propune părintelui un anumit tip de lectură. Și de obicei când acest lucru se întâmplă, și se poate întâmpla chiar foarte des, atunci copilul cere o anumită carte să-i fie citită repetitiv, seară de seară sau la orele de lectură de la grădiniță. Cartea devine o mică rutină care-i conferă copilului siguranță dar îi și dă posibilitatea să descopere lucruri noi și să interpreteze conținutul cărții în mai multe moduri, dezvoltându-se astfel atât toleranța față de viziuni diferite dar și spiritul critic. Și nu în ultimul rând cartea de copii se promovează activ, citind, desenând și lucrând cărți noi la ateliere de carte pentru copii.

4. Tematicile românești sunt atractive pt. publicul nordic?

Suedia constituie numai o piață printre cele nordice (alături de cea daneză, finlandeză, islandeză, norvegiană, cea din insulele Feroe și insula Åland) al cărei interes în ce privește tematica literaturii românești a crescut marcant în ultimii ani, în special de la înființarea Institutului Cultural Român la Stockholm în 2006. Interesul și atracția publicului suedez pentru subiecte românești sunt rodul unui efort continuu de introducere și promovare a literaturii românești în contextul local. Este un efort care trebuie asumat pe termen lung și în dialog cu anumite corespondențe locale care să ajute la sensibilizarea publicului la tema propusă. Așa au fost promovați mai mulți scriitori români printre care Cristina Andone, Adela Greceanu, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Veronica D. Niculescu, Bogdan O. Popescu, Sînziana Popescu, Lucian Dan Teodorovici alături de numele foarte cunoscute cum ar fi cele ale lui Mircea Cărtărescu, Mircea Sorescu, Gabriela Adameșteanu și Gabriela Melinescu. Vreau să menționez în mod special antologia de proză românească Skräpliv (Viață de aruncat) din 2013 premiată la concursul Svensk Bokkonst, omologul CMFC.

5. Ce întâlnire catalizată de CMFC îți rămâne în minte?

Sunt mai multe întâlniri catalizate de CMFC care mi-au rămas în minte. Una este de la prima mea participare la munca de juriu a ediției CMFC 2015 când m-am bucurat să-l întâlnesc pe Timotei Nădășan fondatorul și redactorul șef al revistei Idea și pe Corinne Trovarelli, șef de producție pentru carte ilustrată de la editura franceză Flammarion. Am făcut schimb de carte și idei. O altă întâlnire catalizată de CMFC s-a materializat într-un nou titlu de carte bilingvă română-suedeză care va apărea la pionier press în luna octombrie 2017. Este vorba de cartea Album de familie / Familjealbum de Oana Achiței care semnează atât ilustrația cât și textul și care va apărea în regim print on demand și va fi difuzată atât în Suedia cât și în România pe net și în librării.

© Credit foto: Adrian Pădurețu, Claudiu Ștefan – Fabrik, Arina Stoenescu.
Ilustrație cover articol: Andreea Dobrin Dinu