Cea de-a șasea ediție a concursului național de design de carte Cele Mai Frumoase Cărți din România se apropie cu pași repezi! Până atunci, vă recomandăm să (re)citiți un interviu cu Anca Verona Mihuleț, realizat de Cristian Neagoe pentru Art7.

Un interviu de Cristian Neagoe

În România sunt multe cărți frumoase, dar de obicei apar în doar câteva exemplare. În schimb, producția de masă a editurilor arată groaznic, cu mici excepții fericite, înaintând scuza că „altfel nu se cumpără”. De fapt, educația vizuală a cumpărătorilor se rezumă la ce primesc – și nu trebuie decât să ne gândim la cum arată manualele școlare. În acest ocean vesel și furtunos de kitsch, concursul național de design Cele Mai Frumoase Cărți din România pare o aberație singulară. În urma premiilor CMFC, curatoarea Anca Verona Mihuleț a aranjat pentru iubitorii de design o expoziție de cărți frumoase într-o instalație neobișnuită, alături de o selecție de cărți de artist și obiecte dezgropate din colecția Muzeului Național de Artă Contemporană din București. O puteți vizita până pe 15 decembrie.

Ce face o carte să fie frumoasă — în sensul concursului „Cele Mai Frumoase Cărți din România”? Ai fost membră în juriul CMFC în 2014 şi moderatoarea juriului în acest an. Cum se discută acolo cărțile câștigătoare?

Dacă este să vorbim despre o carte frumoasă într-un mod strict, atunci ar trebui să avem în vedere trei caracteristici – designul ca întreg, tipografierea şi tehnica cu care a fost abordat obiectul-carte. Acestea sunt datele de bază care permit juriului să selecteze cărţile care corespund unor standarde înalte de producţie. Bineînţeles, nimeni nu poate rămâne imun la adevărata reprezentare a ideii de „frumos”, aşa că, atunci când începe dezbaterea puternică pentru desemnarea cărţilor câştigătoare, se aduc inevitabil în discuţie aspecte legate de concept, de expresivitate şi de mesajul pe care îl transmite cartea ca întreg. În final, un design desăvârşit trebuie să genereze anumite emoţii şi să aducă cititorul și privitorul într-o stare aparte.

Ai fost curatoarea expozițiilor CMFC în ultimii doi ani. Cum se face o astfel de expoziție? Cum pui în valoare cartea-obiect?

De ceva vreme, lucrez cu artişti care sunt preocupaţi de publicaţii – fie că este vorba despre cărţi de artist, cu o tentă personală, fie că este vorba despre realizarea unor cărţi care privesc o comunicare mai extinsă. La un moment dat, am petrecut mai mult timp în arhiva Van Abbemuseum din Eindhoven – acolo, orice vizitator putea să se joace cu imaginile originale, cu afişele şi cu cărţile, să le aşeze în micro-expoziţii care durau de regulă câteva minute. Mi-a plăcut enorm ideea, mai ales pentru că aducea în discuţie un alt fel de a privi lucrurile, impunea mobilitate extremă şi, pe deasupra, era şi o acţiune jucăuşă.

Pornind de la acest principiu, am început discuţia cu Atelier Ad Hoc (fondat de George Marinescu şi Maria Daria Oancea). Expoziţia CMFC din 2015 a avut loc la Biblioteca Naţională din Bucureşti, iar în acel context doream să lucrez cu un mobilier din carton care să poată fi transportat fără probleme şi care să fie reciclat mai apoi. Astfel, Atelier Ad Hoc a propus mai multe tipuri de module, care se puteau plia uşor şi puteau fi transportate oriunde, fără mare efort. După ce aceste module se deteriorează, ele urmează să fie donate anticarilor din Bucureşti.

Aşadar, pentru mine, punerea în valoare a cărţii-obiect se poate realiza prin vulnerabilizarea modului de expunere şi respingerea tentaţiei de a expune cartea-obiect pe structuri solide, cu aer de imanenţă.

Ce instalație-surpriză putem vedea la MNAC?

În acest an, pentru expoziţia de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, am colaborat cu artista vizuală Raluca Popa, care a propus o instalaţie site-specific, intitulată „Aranjament pentru un premiu”. Este vorba despre o suită de 12 bănci împrumutate din biserica evanghelică din Cisnădie, un orăşel din judeţul Sibiu, bănci aranjate precum într-o biserică; cărţile au fost aşezate în coperţi albastre din carton, asemănându-se cu cărţile religioase. Instalaţia ridică multe întrebări – pe de o parte, introducerea tuturor celor 44 de cărţi nominalizate de juriu în coperţi identice schimbă relaţia cu cărţile – ele sunt anonime la prima vedere, dar se impune descoperirea lor treptată. În egală măsură, este imposibil ca atunci când eşti aşezat într-o bancă să nu te gândeşti critic la clădirea catedralei care se ridică lângă muzeu.

Cum a fost experiența dezgropării din arhivele MNAC a unei expoziții de carte-obiect conceputăîn anul 1991?

Expoziţia „cARTe” a fost concepută la Bucureşti în 1991, pentru ca, doi ani mai târziu, să fie prezentată într-o formă extinsă în Olanda. După expoziţia din Olanda, nucleul de atunci al muzeului de artă contemporană a achiziţionat o parte dintre lucrările expuse.

Cu ajutorul colegilor de la muzeu – Mălina Ionescu şi Irina Radu – am găsit lucrările achiziţionate la acel moment şi le-am reunit într-o expoziţie paralelă cu instalaţia Ralucăi Popa. A fost un proces interesant, bineînţeles, mai ales că nu mai văzusem vreodată acele lucrări, realizate pe materiale variate, care comentau relaţia cu cartea aşa cum era ea percepută la începutul anilor 1990 – de la incendierea Bibliotecii Universitare în zilele Revoluţiei (descrisă în fotografiile lui Iosif Kiraly şi Radu Igazsag) şi graţia cărţilor-obiect realizate de Geta Brătescu în anii 1980, până la cămaşa preotului Ioan umplută cu scris roşu, lucrarea emoţionantă a Ruxandrei Grigorescu.

Unde va mai călători expoziția celor mai frumoase cărți din România?

Cărţile nominalizate vor călători în diverse spaţii de profil din România în următorul an – este parte din agenda proiectului ca aceste cărţi să fie prezentate unui public cât mai larg –, însă formula de expoziţie de la MNAC nu mai poate fi refăcută. A fost un proiect punctual, gândit doar pentru spaţiul muzeului.

Cum vezi viitorul cărții de artist?

Există o producţie redutabilă de carte peste tot în lume, la fel de puternică ca şi avântul cărţilor electronice. Însă doar prin complexitatea cărţilor realizate de artişti se poate oferi o radiografiere a unor tendinţe şi punerea în pagină a anumitor stări. Cărţile de artist devin indispensabile în discursul vizual şi sunt o cheie de citire a variilor contexte de creaţie.

Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură (înfiinţată de Adina Paşca) este organizaţia care a iniţiat proiectul „Cele mai frumoase cărţi din România” şi care susţine în fiecare an producţia unor cărţi de artist. Spre exemplu, în acest an, la Cluj, în urma unui workshop, Andreea Ciobîcă a realizat o carte de artist pentru care a lucrat cu principiul de ocupare a textului, la care a adăugat recursul la stări emoţionale contradictorii, cum ar fi lipsa controlului sau obedienţa. Ea a propus participanţilor la workshop un set de exerciţii mentale, după care aceştia erau invitaţi să intervină pe lângă fragmente de texte extrase din bazele de date libere ale reţelelor sociale, texte care descriau constrângeri mentale, tipărite în paginile unei cărţi care se asemăna cu o Biblie.

Pentru tine care e cea mai frumoasă carte pe care ai văzut-o în viața asta? Care e povestea întâlnirii cu ea?

Nu cred că pot să vorbesc despre o carte unică pe care aş supranumi-o cea mai frumoasă pe care am văzut-o în viaţa mea. Dar am fost inspirată de cărţile produse de Marcel Broodthaers, care sunt expuse în muzee din Belgia şi Olanda; pe lângă realizarea tehnică desăvârşită, felul în care se joacă și dansează cu dimensiunile, cu limbajul, cu textul şi concomitent cu hârtia este genial de-a dreptul.

Foto Credit: © Stefan Jammer