fb_header2-e1475140218394_resize

expo București

Cele mai frumoase cărți – Cataloage și design de carte

Expoziția Cataloage și design de carte

30 septembrie – 9 noiembrie

Unele deslușiri ale desenelor, Răzvan Luscov  – o lectură grafică a romanului Craii de Curtea Veche de Mateiu Caragiale
30 septembrie la orele 20.30

la Biblioteca Națională a României, Mezanin, Fântâna cu Zodiac

Reunită sub genericul Cele mai frumoase cărţi, expoziţia de design de carte Cataloage și design de carte propune o selecţie a unor cataloage de cărți frumoase realizate în Suedia în ultimii 40 de ani, publicații realizate de Svensk Bokkonst (Arta de carte suedeză) în urma edițiilor anuale ale concursului național de design de carte, o serie de cataloage și cărți frumoase, din cadrul proiectului cultural Prix Fernand Baudin Prijs – cele mai frumoase cărți belgiene, publicaţiile [z.B.] realizate de Uta Schneider & Ulrike Stoltz din Germania și o selecție de cărți și proiecte editoriale înscrise la ultimele cinci ediții ale concursului Cele mai frumoase cărți din România. Expoziția include și cartea Craii de Curtea Veche ilustrată de Răzvan Luscov, care va prezenta publicului demersul creativ și documentar de realizare a ilustrațiilor, într-o întâlnire organizată în cadrul expoziției.

Svensk Bokkonst (Arta de carte suedeză) și-a început activitatea în anul 1933, sub forma unei expoziții în regia Nationalmuseet (Muzeul Național de Artă) din Stockholm devenind ulterior un concurs care selecționează cele mai frumoase 25 de cărți suedeze publicate în perioada unui an. După două decenii de existență, regia activității și a evenimentului a fost preluată în 1954 de Biblioteca Națională a Suediei (Kungliga Biblioteket), care i-a continuat, susținut și dezvoltat activitatea. În prezent, Svensk Bokkonst se desfășoară sub forma unui concurs care are ca scop monitorizarea apariţiei de carte în Suedia şi, implicit, premierea celor mai bune exemple în ceea ce priveşte design-ul grafic raportat la conţinut.

http://www.svenskbokkonst.se/

Premiul celor mai frumoase cărți belgiene Fernard Baudin, acum extinct, a purtat numele unui tipograf belgian eminent, profesor și autor al mai multor lucrări dintre care, cea mai cunoscută este Galaxia Gutenberg, ce i-a adus recunoaștere atât în Belgia cât și la nivel internațional. Consiliul de administrație al acestui concurs a fost format din critici de artă, librari, editori și ilustratori.

http://prixfernandbaudinprijs.be/Public/
[z.B.] este un ziar editat, proiectat şi distribuit de <usus>: Uta Schneider & Ulrike Stoltz, consilier consultativ ştiinţific fiind Dr. Viola Hildebrand-Schat. Fiecare exemplar este format din patru pagini: două dedicate unui eseu care tratează una dintre diferitele aspecte ale cărţii, cartea de artist şi/sau arta tipografică, în format bilingv (germană / engleză), iar alte două cuprinzând o imagine realizată special pentru „[z.B.]”. Acestea sunt imprimate la o presă de ziar (print digital) şi pot fi privite ca impresiuni grafice originale. Sunt scoase patru tiraje pe an, în mod aleatoriu, fiecare a câte 200 de exemplare numerotate şi semnate.

Cele mai frumoase cărți este un proiect cultural organizat de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură dedicat dimensiunii artistice a cărții văzută ca obiect și își propune să restituie designului de carte rolul de reper în relația cititorului cu cartea. Cele mai frumoase cărți este atât o platformă de dezbatere pentru publicul larg și de specialitate, cât și o oportunitate de recunoaștere națională și internațională pentru profesioniștii din lumea editorială, dar și pentru designerii și graficienii independenți.

Home

Acest eveniment face parte din proiectul cultural „Cele mai frumoase cărți – concurs național de design de carte, 2016” realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).
Lista publicațiilor din selectia CMFC

Lecţii de dans pentru vârstnici și avansaţi – Bohumil Hrabal, Mircea Pop – ilustrații, Alexandru Daş – DTP, copertă, Editat de Editura Arthur

Nu mai plânge – Seneca Lucius Annaeus, Grafician / designer: Ruxandra Andreea Onița – desene, Dragoș Tudor – machetare, Editat de Editura Seneca Lucius Annaeus, Tipărit la Monitorul Oficial

Binele tău e al meu – Seneca Lucius Annaeus, Grafician / designer: Livia Fălcaru – desene, Dragoș Tudor – design grafic, Editat de Editura Seneca Lucius Annaeus, Tipărit la Monitorul Oficial

Foto Splendid, Colecția Costică Acsinte, viața socială. Costică Acsinte, Ana Barton, Grafician / designer: Popescu Mario-Cezar, editat de Filos, tipărit la SC. Tipografia SA, Slobozia

Lux lexicon – Alexander Marguier, Grafică Florin Pantilimon, Baroque Books & Arts

Cerneală, Fernando Trias de Bes, Grafică Stela Lie, Baroque Books & Arts

Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste (editie de lux) – Autor: Andrei Plesu,Design/Grafica: Mihai Cosuletu, Editura: Humanitas

Vietile pustinicilor Palestinei, Chiril de Schitopolis – Design/Grafica: Armand Grosu, Baroque Books & Arts – Editura Sfantul Nectarie

Fiesta în bîrlog de Juan Pablo Villalobos – Curtea Veche Publishing House / grafician: Griffon & Swans

Prieten drag, tovarăş al răposatului de Andrei Kurkov – Curtea Veche Publishing House / grafician: Griffon & Swans

Proiect 50 60. Universitatea de Vest din Timișoara, Vlad Gaivoronschi, Rudolf Gräf, Otilia Hedeșan, Marius Miclăuș, Ramona Novicov, Claudiu Toma. Design: Ștefan Lucuț. Editura Universității de Vest

Praf de zâne – Mădălina Andronic, grafician / designer: Mădălina Andronic, Editat de autor, Tipărit la Atelier Fabrik

Maşinile Regelui, Principele Radu al României, Curtea Veche Publishing House / grafician: Griffon and Swans

X:20 – O radiografie a artei romanesti dupa 1989, de Erwin Kessler, Vellant / grafician: Anca Adelina Cojocariu

Pagini bizare, Urmuz, Editura Art, Ediţie îngrijită de Florin Ioniţă, Ilustraţii de Mircea Pop

Dracu’la Atak – Suzana Dan, Mircea Pop, Cristian Prandea, Giorge Roman, Robert Obert, Larisa Sitaru, Radu Carp, Sinboy, Atak, Jumătatea Plină

Craii de Curtea-Veche – Mateiu I. Caragiale, Ilustrații de Răzvan Luscov, Editura Humanitas si Monitorul Oficial

____________________
Proiect cultural finanțat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.

Parteneri: Institutul Francez din București, Institutul Cultural Român, Centrul Național al Cărții, Ministerul Culturii, Asociația Editorilor din România, Uniunea Editorilor din România, Muzeul Național de Artă Contemporană al României, Biblioteca Națională a României, Galeria Posibilă, Delegația Valonia-Bruxelles, Galeria Plan B, Clubul Ilustratorilor, UAD, UNARTE, Alutus, Agressione GROUP, Global Mindscape, Asociația K’arte, Casa Artelor – DJC Timiș, Librăria Engleză Anthony Frost, Minitremu, Librăria Habitus, Asociația Harap Alb, Asociația Idioma, Asociatia de prietenie Ille et Vilaine Sibiu, Radio România Cultural, Clubul Scriitoarelor, Radio France Internationale România, Observator cultural, Liternet, Modernism, Hyperliteratura, Igloo, Designist, Revista Arta, Arhitext, Agenția de carte, Bookaholic, The Institute.

Share articol

Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someone